miercuri, 9 aprilie 2014

Istanbul

E un oraş ce-mi curge prin vene
cu dulceaţă de miere
şi aromă de ceai.
Cu parfum de istorii rebele,
cu glas tânguit,
cu cântece ce vorbesc de iubiri trădate,
cu puls aiurit ce bate-ntr-un mod
uşor cosmopolit.
Îl simt cum vibrează prin trup,
cu poveşti despre ape
ce curg şi despart continente.
Este oraşul în care iubirea
se-ascunde-n misterioase-asfinţituri
şi-n ochi negri şi-adânci
ce te fac să tresari.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu