O tempora, O mores!

O tempora,
O mores!
Strigau demult poeţii
ce priveau fermecaţi
o muză dezmăţată

ce dansa pe o masă.
Apoi, retraşi
în foruri interioare
scriau de zor
cinci versuri despre-o
fiinţă superioară,
zeiţă peste gânduri,
cucernică fecioară.
Împătureau apoi poemul
şi degustau iar vinul
ce le încălzea simţirea,
iubindu-şi pe rând muza,
să-i simtă nemurirea.